Oameni vesnici

Ascult cu mare interes istorisirile prietenilor si colegilor care au crescut la oras, in perioada blamatului dar proslavitului comunism.
Ma fascineaza intr-un mod ciudat faptul ca ei isi amintesc de cozile interminabile, de lipsa alimentelor si de tot felul de neajunsuri. Ii aprob cu intelegere pentru ca toate povestirile sunt asemanatoare si definesc unanim acea perioada odioasa, dar nu inteleg pe deplin pentru ca eram mic copil cu o constiinta in formare si pentru ca am crescut (oarecum) la tara. Tara fiind, mai exact, comuna unde se presupune ca s-a prabusit Aurel Vlaicu, dupa ce a traversat Carpatii.

Nu am dus lispa de nimic dar nu am putut sa apreciez acea deplinatate pentru ca mi-am dorit cu ardoare sa locuiesc la oras... Orasul m-a acceptat iar civilizatia si-a luat cu forta toate drepturile! Am ajuns sa constientizez dorul de natura in care am crescut, pentru ca am trecut azi intamplator pe langa un bloc in a carui curte interioara fusese proaspat cosita iarba. Ce aroma!
Zilele trecute ma grabeam sa ajung acasa si DIN FERICIRE mi s-a desfacut siretul de la un pantof. M-am lasat imbufnata, cu tot cu geanta si cu laptop, pe vine (sau pe ciuci :) ) ca sa ma pot incheia. Ce sa vezi?! Din spate m-a izbit un miros dulce si parfumat. Eu nici nu realizasem pana atunci ca au inflorit tufele de liliac!! Cam cat de trista trebuie sa fie existenta daca esti nevoit sa faci eforturi sa observi frumosul din jur?

Inception. Amintirile astea s-au legat si m-au tarat in curte la Tanti Leonica si la Nea Toma. Asa mirosea in gradina lor plina de flori, tufe, meri, peri, caisi si piersici. Plus legume!
Laptele de la vacile crescute de ei mi-au hranit trupul in anii cei mai importanti. Iar interactiunea cu ei mi-a hranit sufletul. Mergeam de 2 sau 3 ori pe saptamana cu mama sa cumparam lapte, indiferent de anotimp. Erau batrani tare, se miscau foarte incet si aveau palmele muncite la fel ca toti taranii adevarati dar privirea lor aspra si agera mi-a ramas pe retina. Nea Toma avea o mustata mare si fata rotunda. Sigur ca nu avea studii superioare dar eu nu am mai vazut un scris caligrafic atat de perfect ca al lui! Ne trecea intr-un caiet vechi si le plateam o data pe luna.

Tanti Leonica avea, probabil, saptezeci de ani dar ochii ii luceau de viata! Nu il studiase pe Freud sau pe Jung dar stia sa iti citeasca in suflet, te asculta si chiar daca nu iti dadea sfaturi atent ticluite, plecai de la ea mai intelept si mai linistit. Puna palnia in gura sticlei, un tifon peste palnie si apoi turna incet laptele, oftand pentru ca o durea spatele. Iarna vedeam cum ies aburii din laptele cald si dens .. In timp ce stergea incet sticla, ma intreba daca imi place la scoala. Uneori ma mangaia pe crestet si imi dadea o para zemoasa.

Nu a fost nevoie sa faca mai mult de atat. A fost suficient ca ei sa existe si sa ii cunosc. Sunt oameni din aceia, vesnici si autentici.
Noi?