Fratia Twister-ului

Am facut un pact cu fortele intunericului atunci cand am mancat prima data KFC. Pentru ca eu incerc sa scap dar pofta de a mai gusta inca o data din roadele blestemate ma prinde iar cu toate tentaculele, la ore tarzii cand constiinta doarme.
Nu, nu este jurnalul unei gurmande. Este un detaliu al vietii oricarui tanar al anului 2011 care trudeste in stil corporatist si care isi imagineaza ca traieste eco. Atat cat se poate.

Mancasem decent si relativ sanatos. Era luni, zi de salariu. Si s-au gandit unii sa mergem la biliard. Logic: avem bani, suntem tineri si frumosi, mergem sa ne relaxam ca sa incepem saptamana cu bine, dar, nu putem juca biliard pe stomacul aproape gol. Zic. Asa am corupt bunatate de prieteni ca, doar deh, drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Sau crispy chicken breast. Plus ca nu as vrea sa ma duc acolo singura. Imi iau prietenii cu mine fiindca ne-am obisnuit, la munca, sa impartasim suferinta.

Ei nu au stiut, la momentul respectiv, ca am facut un legamant in seara aia: fratia twister-ului. Pecetluita cu maioneza si sos de usturoi. Stropita cu Pepsi Twist, nu cu sange. De acum suntem legati pe vecie.

La biliard nu am mai ajuns. Ne-am inecat amarul in cocktail-uri si bere bruna. Dupa caz si preferinte.